După Ebola: ce se întâmplă în organismul celor care supravieţuiesc bolii?

Până de curând, Occidentul ştia, în general, puţine lucruri despre Ebola. Deşi cunoscută de aproape 4 decenii, boala izbucnise până acum doar în zone foarte restrânse din Africa: în satele izolate din junglă, epidemiile durau câteva săptămâni, ucideau cîteva zeci sau sute de oameni, apoi se stingeau. Implicarea lumii occidentale se mărginea, cel mai adesea, la a trimite o echipă de medici şi asistenţi medicali, cu alimente şi medicamente – chiar şi asta fiind o treabă pe care, de obicei, o făceau organizaţii non-guvernamentale, nu autorităţile. Zeci de ani la rând, societatea de tip occidental a trăit cu impresia că o epidemie de Ebola e ceva care nu li se poate întâmpla ţărilor dezvoltate. Era una dintre bolile acelea tropicale despre care occidentalii ştiau că sunt groaznice, dar de care nu se temeau cu adevărat, căci li se părea că nu are legătură cu ei – o boală endemică a Africii subsahariene şi a ţărilor sărace, nu a prosperei societăţi de tip occidental.

Poate de asta, în cazul actualei epidemii, Occidentul s-a mobilizat aşa de greu. Deşi încă din vara anului trecut devenise clar că situaţia era foarte serioasă în Africa de Vest, „vestul” dezvoltat s-a mişcat greoi. S-a speriat abia când şi-a dat seama că epidemia aceasta nu era ca altele şi că ameninţa nu doar populaţiile unor ţări africane, ci întreaga lume.

• De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
• De ce uneori zăpada pare albastră?

(Foto: Shutterstock.com)

De data aceasta, epidemia nu a mai izbucnit în comunităţi umane mici, pierdute în junglă şi despărţite de alte comunităţi prin distanţe de zeci sau sute de kilometri. A explodat în oraşe, în oraşe populate, aglomerate, cu circulaţie intensă de oameni şi mărfuri, iar circulaţia oamenilor şi a bunurilor trecea şi peste graniţele convenţionale, ceea ce a răspândit molima de la o ţară africană la alta, din Guinea în Liberia şi Siera Leone, iar apoi mai departe, în Nigeria şi Mali. În plus, oraşele africane implicate erau legate şi de celelalte continente prin curse aeriene. Un singur bolnav de Ebola care călătorea cu avionul putea duce boala într-un oraş al Occidentului. Şi aşa s-a şi întâmplat. 

Şi atunci, a trebuit să ne trezim din visul confortabil în care ne complăceam – al convingerii că noi n-avem treabă cu Ebola. Occidentul s-a speriat, în fine, îndeajuns de tare pentru a reacţiona. A înţeles ce poate face această boală şi s-a mobilizat. Într-un timp surprinzător de scurt, au fost dezvoltate vaccinuri, a fost aprobată testarea unor medicamente anti-Ebola, a fost studiat mai aprofundat agentul ei patogen (virusul Ebola), descoperindu-se detalii noi despre structura şi modul lui de acţiune şi au fost puse la punct protocoale medicale mai stricte legate de prevenirea contaminării şi de îngrijirea bolnavilor. Mai că s-ar putea spune că, în ultimele 6 luni, cercetătorii şi personalul medical au învăţat mai multe despre Ebola decât învăţaseră în cele 4 decenii de la descoperirea virusului care o produce. 

Drama supravieţuitorilor

Cercetările privind vaccinurile şi medicamentele anti-Ebola îşi urmează cursul, epidemia a început să dea înapoi, iar acum e timpul ca specialiştii să se ocupe şi de un aspect aproape complet neglijat până acum: ce se întâmplă cu cei care au supravieţuit bolii?

Nu se ştie decât alarmant de puţin despre urmările maladiei, despre efectele pe termen lung asupra omului, dacă acesta a scăpat cu viaţă. 

Cu câteva luni în urmă, dr. Manny Alvarez, medic şi director editorial pe probleme de sănătate al Fox News Channel,  scria, într-un text publicat pe site-ul Fox News, despre posibilele sechele ale Ebola, dar se baza în mare măsură pe cunoştinţele sale teoretice şi pe experienţa sa medicală, nu pe studiul multor cazuri concrete. Anticipa că în cazul celor care supravieţuiesc îmbolnăvirii de Ebola, organismul ar fi foarte grav zguduit, ca în cazul oricărei infecţii virale grave, şi ar exista şanse mari ca supravieţuitorii să rămână cu sechele la nivelul ficatului, al rinichilor, al inimii, al ochilor, cu probleme legate de funcţia sistemului imunitar şi cu probleme de fertilitate. „Cei care supravieţuiesc infecţiei cu Ebola nu vor mai fi niciodată ca înainte”, spunea el. 

De atunci, datele medicale adunate pentru a documenta evoluţia sănătăţii supravieţuitorilor au arătat că anticipările doctorului Alvarez au fost corecte în mare măsură, dar au arătat, în acelaşi timp, că situaţia poate fi chiar mai gravă decât se credea. 

(Foto: Shutterstock.com)

Epidemia de Ebola din 2013-2015, deşi atât de gravă prin numărul victimelor, este totuşi şi cea în care, datorită unor metode de tratament mai bune, s-au înregistrat cazuri de supravieţuire în număr mai mare ca oricând în trecut. Mortalitatea, în cazul acestei epidemii, este estimată la aproximativ 60%, ceea ce înseamnă că, totuşi, aproape jumătate dintre cei care s-au îmbolnăvit au supravieţuit. Numărul supravieţuitorilor este încă neprecizat, dar se ridică la câteva mii, iar acest fapt va permite medicilor să afle mai multe despre consecinţele pe termen lung ale acestui virus devastator. Situaţia este, ce-i drept, complicată de faptul că, în ţările răvăşite de epidemie, sistemul medical nu deţine date suficiente şi bine organizate despre starea sănătăţii multora dintre aceste persoane, astfel încât să se poată şti de ce probleme sufereau înainte de a se îmbolnăvi de Ebola, diferenţiind astfel efectele virusului Ebola de cele ale altor afecţiuni, anterioare contaminării cu acest virus.

Însă, chiar şi aşa, studiul miilor de supravieţuitori va însemna un progres uriaş în cunoaşterea sechelelor bolii.

În luptă cu urmările bolii

Virusul Ebola este un agent patogen deosebit de agresiv; face ravagii în corpul uman şi, chiar dacă unii oameni supravieţuiesc, graţie unor îngrijiri atente şi unei rezistenţe naturale mai bune, organismul lor poate rămâne grav zdruncinat. 

Cu ajutorul datelor adunate până acum, au putut fi documentate câteva dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă cei care, îmbolnăvindu-se de febra hemoragică Ebola, au izbutit să învingă boala. Mulţi dintre ei se plâng de diferite simptome neplăcute luni întregi după ce, teoretic, s-au vindecat – un fenomen atât de răspândit, încât OMS l-a denumit „sindromul post-Ebola” (PES). O serie de efecte tardive ale Ebola sunt prezentate într-un articol apărut recent pe site-ul Fox News.

Unul dintre organele afectate deseori este ochiul; unii dintre supravieţuitorii epidemiei de Ebola din Africa de Vest suferă de creşterea presiunii intraoculare, dureri la nivelul ochilor, înroşirea acestora şi slăbirea vederii. Simptomele sunt asemănătoare celor ale uveitei, o afecţiune inflamatorie a ochilor, ce poate duce la pierderea vederii. Margaret Nanyonga, un medic care a tratat bolnavi de Ebola în oraşul Kenema din Sierra Leone, spune că a întâlnit cazuri în care supravieţuitorii au orbit.

Alţi foşti pacienţi suferă de dureri articulare, posibil datorate afectării sistemului imunitar; infecţia cu virus Ebola determină, se crede, o supra-activare a sistemului imunitar – deşi nu se cunoaşte exact mecanismul acestui răspuns – urmarea fiind faptul că sistemul începe să atace ţesuturile proprii ale organismului, provocând simptome similare celor observate în cazul bolilor autoimune.

Iar la alte persoane au fost constatate afectări ale capacităţilor cognitive şi ale stării psihice: de la pierderi de memorie până la atacuri de panică şi chiar apariţia unor boli mintale, după vindecarea de Ebola. Mecanismul prin care virusul Ebola provoacă aceste efecte severe asupra minţii umane nu este înţeles deocamdată.

Un domeniu special îl constituie afectarea sănătăţii sexuale: printre femeile care au supravieţuit bolii, unele au încetat să mai aibă menstruaţie, iar în cazul bărbaţilor, se ştie că virusul poate rămâne prezent în lichidul spermatic timp de luni de zile, ceea ce face posibilă contaminarea altor persoane, prin contact sexual, chiar după ce bărbaţii respectivi s-au vindecat de Ebola.

Şi încă un aspect îngrijorător: Ebola, ca orice infecţie gravă, slăbeşte organismul uman, lăsându-l foarte vulnerabil în faţa altor agresiuni, după cum arată cazurile nefericite ale unor persoane care au supravieţuit febrei Ebola, dar s-au îmbolnăvit ulterior de alte maladii grave. Articolul citat menţionează cazul lui Korlia Bonarwolo, un asistent medical care, în timpul epidemiei de Ebola din Africa de Vest, a fost internat într-un centru de tratament din Monrovia, capitala Liberiei, şi care a reuşit să învingă Ebola, dar a contractat, în schimb, aproape imediat, două boli noi: malarie şi pneumonie. Tânărul a pus situaţia pe seama îngrijirilor deficitare de care a avut parte în spital, ceea ce ridică o întrebare de mare importanţă: ar putea fi oare prevenite unele dintre efectele tardive severe ale Ebola printr-o îngrijire mai atentă sau prin anumite măsuri specifice? Dacă unele dintre problemele „post-Ebola” nu sunt complicaţii inevitabile ale bolii, ci efectul neglijenţei, atunci lupta împotriva sechelelor bolii capătă un alt aspect.

(Foto: Shutterstock.com)

După cum se vede, viaţa după Ebola este o problemă complexă, cu multiple faţete. Dincolo de suferinţa fiecărui supravieţuitor în parte, se profilează şi aspecte îngrijorătoare legate de sănătatea publică, de relaţiile sociale, chiar şi de economie, de vreme ce multe dintre problemele medicale post-Ebola afectează capacitatea oamenilor de a munci – scăzând astfel productivitatea – şi îngreunează povara costurilor suportate de sistemul sanitar. 

Existenţa unui număr de câteva mii de supravieţuitori ai celei mai recente şi devastatoare epidemii, cea din vestul Africii, este o oportunitate ştiinţifică extraordinară: va oferi cercetătorilor şanse mai mari ca oricând de a învăţa mai multe nu doar despre prevenirea şi vindecare acestei teribile maladii, dar şi despre efectele ei durabile în timp, despre mecanismele prin care survin acestea şi despre măsurile prin care am putea preîntâmpina apariţia lor.